Și le mulțumește foștilor coechipieri și prietenilor care onorează memoria performerului a cărui nume inspiră Arena Sportivă a Oradiei.
Când vine vorba despre amintirile dureroase, mama Paulei, Lia Alexe, este cea care se simte datoare să motiveze de ce a ales ca Toni să rămână legat pe vecie de Oradea. “E de înțeles că părinții lui l-ar fi vrut aproape de ei, la Constanța. Dar în inima mea sunt sigură că Toni ar fi vrut să rămână la Oradea, unde iată că nu e uitat. Ne iubea pe noi, îndrăgea orașul și era iubit de colegii baschetbaliști precum și de fani. Constănțenii sunt mai altfel, uneori mai iuţi. Au fost meciuri la care l-au și huiduit…”, își deschide sufletul, după ani și ani, Lia Alexe, acum cadru medical în Los Angeles. Ca o paranteză, deși Lia Alexe nu o spune, apropiații lui Toni Alexe știu că, întrucât era încă doar în plan o echipă de primă ligă la Oradea în care să joace, “căpitanul” naveta la Ploiești grăbindu-se apoi de fiecare dată să ajungă acasă, la Oradea. Iar după calificarea cu Asesoft în finala FIBA Europe Cup, în 2005, Toni s-a grăbit prea tare pe șosea ca să se bucure de succes împreună cu fetele lui dragi… Tragicul accident a determinat-o pe Lia Alexe să decidă că e mai bine pentru ea și pentru fiica ei să păstreze cu Oradea doar o legătură de suflet, și să deschidă o altă etapă a vieții în California. De atunci Paula a crescut, a devenit o tânără frumoasă dar a devenit evident că seamănă părinților ei nu doar fizic. E o tânără ambițioasă, răzbătătoare dar prietenoasă și plină de viață. Iar primul interviu din viața ei l-a acceptat fără rezerve.
Jurnal Bihorean: Cum regăsești Oradea?
Paula Alexe: Revin întotdeauna cu dor și curiozitate. Drumul transoceanic e un efort dar nu mai contează după ce ajung în casa în care am copilărit precum și în casa bunicii din Constanța. Adevărul e că vara aceasta e prima în care nu îmi mai găsesc toți prietenii acasă, căci au devenit studenți și sunt în sesiune. De pildă, fiul naşilor mei de botez, Alex Filip e la Cluj, la Drept. Dar mai găsesc cu cine să ies seara în oraș, în Pasajul Vulturul Negru sau prin centru. La Oradea viața de seară sau, cum se mai spune, de noapte, e mai întinerită decât în State, unde până împlinești 21 de ani nu ai voie în baruri. În schimb, poți să conduci o mașină de la 16 ani și (după o consultare “juridico-medicală” cu mama ei), tinerele peste 15 ani au dreptul să decidă dacă vor sau nu să păstreze o sarcină.
JB: Dar în Los Angeles cum te simți?
PA: E printre puținele orașe nord-americane în care se simte și latinitatea. Mie îmi place, m-am obișnuit acolo, și nu m-aș muta doar de dragul mutării mai în nord. Totuși îmi place să interacționez cu culturi diferite. Am acolo o prietenă apropiată originară din Croația. Raportat la dimensiunea Americii noi ne simțim ca niște vecine din România și Croația. Am și fost acum doi ani cu ea pe litoralul adriatic. Dealtfel am fost admisa, la UC Berkeley – Facultatea de Științe Politice la specializarea de Relații Internaționale. Nu știu cum e pe aici, dar în State științele politice înseambă mai mult științe administrative de implementare a măsurilor politice.
JB: Timp pentru sport ai?
PA: Nu chiar cât aș dori, fiindcă am ales să pun școala pe primul loc. Prietenul meu, în schimb, a prins o bursă sportivă și joacă în echipa de fotbal american a Colegiului. Eu joc tenis de câmp din pasiune și mă uit, când pot, la meciurile din NBA ale echipelor locale Lakers și Clippers. Urmăresc cu interes, pe internet, și evoluția baschetbaliștilor orădeni. M-am bucurat că CSM a ajuns în finală cu Asesoft și am dorit ca Oradea să câștige chiar dacă la Ploiești mai joacă foști coechipieri ai tatălui meu. Mă inspiră și victoriile Simonei Halep, care e constănțeancă, adică din orașul bunicilor mei.
JB: Ai un mesaj pentru tinerii orădeni și nu numai?
PA: Să încerce să îmbine armonios învățatul, sportul și petrecerile tinerești. Să ia modele demne de urmat, indiferent de națiunea din care provin. Totuși, să nu uite locurile de unde au plecat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!